Cum să fii bărbat (îmbrăcat) bine

Haine XXL Barbati

Masculinitatea nu ține neapărat de o siluetă de invidiat, un corp bine lucrat și de un număr de pachețele arborate pe un abdomen cât mai plat. Masculinitatea este mai ales o stare interioară, un tip de identitate care generează un tip de atitudine și de comportament. Nu vom aprofunda, în cele ce urmează, filosofia masculinului, despre care s-au scris și încă se vor scrie biblioteci întregi, ci ne vom limita la a trece în revistă câteva trucuri vestimentare fără de care întregul efect de masculinitate poate fi compromis.

Iar aceste sfaturi vor viza mai ales bărbații supraponderali, pentru care etalarea propriei identități poate fi umbrită de multiplele complexe asociate, în general, obezității.

  • Alegere măsura potrivită! Alege haine care ți se potrivesc în prezent, nici mai mici, nici mai mari, chiar dacă va trebui să renunți la un șifonier întreg, martor tăcut, de-a lungul timpului, al oscilațiilor capricioase ale cântarului. Păstrează hainele care se potrivesc celei mai generoase părți a corpului tău și ajustează-le pentru a se potrivi și restului. De exemplu, dacă pantalonii sunt perfecți pe coapse dar sunt prea largi pe talie, păstrează-i și du-i la croitor pentru a-i strâmta acolo unde este cazul.
  • Adaptează ținuta la ocazie! Unii obezi ezită să poarte tricouri și pantaloni scurți vara, din cauza sentimentului de insecuritate care îi domină. Totuși, îmbrăcându-te inadecvat contextului nu va avea ca rezultat decât să te facă și mai mult să ieși în evidență în mod neplăcut.
  • Îmbunătățește-ți stilul! Stilul vestimentar trebuie adaptat în mod obligatoriu proporțiilor. Supraponderalii pot recurge la iluzia optică a siluetei creată de dungile verticale (evitând în mod obligatoriu orice dungă sau model orizontal), precum și de o linie a bluzei în V la baza gâtului (orice tricou sau cămașă pe gât sau croite pe rotund nu vor face decât să dezavantajeze).
  • Poartă pantaloni drepți, fără cute, buzunare suplimentare sau alte falduri. Evită pantalonii strâmți în partea de jos, care creează un efect neplăcut de V corpului. Pentru a-i complementa, alege întotdeauna cămăși sau bluze mai lungi, preferabil cu o nuanță mai închisă decât cea a pantalonilor. O ofertă bogată de pantaloni, de blugi barbati XXL și în general de haine XXL barbati poți explora vizitând magazinul online King Size Outside, disponibil la www.kso.ro.
  • Accesorizează inteligent.  Bretelele verticale vor subția silueta, în plus, vor avea un aport de eleganță. Alege cravatele mai late, în locul celor subțiri, pentru a asigura coerența proporțiilor. Optează pentru un stil elegant, în defavoarea celui sport. Îți va pune mai bine în evidență personalitatea.